- Fii la curent cu noutățile
- Ai nevoie de semnal Wi-Fi în toată casa? Sistemul Mesh Wi-Fi Halo H50G este soluția ideală pentru nevoile tale de rețea
Ai nevoie de semnal Wi-Fi în toată casa? Sistemul Mesh Wi-Fi Halo H50G este soluția ideală pentru nevoile tale de rețea
2021-09-28
Poate că putem rezista o săptămână fără să ieșim din casă, dar nu am putea rezista o clipă fără o conexiune la internet. O conexiune Wi-Fi fiabilă a devenit crucială pentru activitățile noastre de zi cu zi, precum streamingul 4K, gamingul online, apelurile video sau munca de acasă. Dispozitivul Wi-Fi a devenit coloana vertebrală a unei familii, așa că nu vrem să ne gândim la momentul în care acela nu va mai funcționa.
Ești pierdut atunci când nu mai funcționează Wi-Fi-ul? Ai prea multe zone fără semnal prin casă? Este dificil să instalezi un router?
Aici intră în discuție Halo H50G!
Halo este un Sistem Mesh Wi-Fi proiectat pentru a fi o soluție pentru cele mai importante probleme Wi-Fi cu care te poți confrunta în rețeaua de acasă.
Acoperire mare ≠ Acoperire completă?
Halo elimină zonele fără semnal Wi-Fi
Mereu există o zonă fără semnal, pe undeva, într-un colț îndepărtat unde conexiunea wireless poate dispărea dintr-o dată—chiar dacă ai un router care se presupune că oferă o arie mare de acoperire. Routerele obișnuite sunt proiectate să transmită semnalul Wi-Fi în toate direcțiile, dar acesta nu ajunge mereu în toate camerele. Puterea semnalului Wi-Fi este influențată foarte ușor de o varietate de factori, precum distanța, forma locuinței tale, materialele clădirii și obstacolele precum pereții sau cuptoarele cu microunde.
O soluție mai bună ar fi să-ți personalizezi Wi-Fi-ul în funcție de casa ta și permițând rețelei tale Wi-Fi să crească odată cu nevoile tale. Halo H50G este compus din unități multiple care își pot găsi locul ideal indiferent de forma casei tale. Fie că locuiești într-un apartament, la casă sau într-o vilă cu mai multe etaje, aplicația MERCUSYS te poate ajuta să găsești locația ideală de amplasare a unităților Halo pentru a elimina zonele fără semnal. Dacă pachetul obișnuit nu este suficient pentru locuința ta mare, poți extinde oricând acoperirea Mesh Wi-Fi, doar adăugând mai multe unități Halo.
Vei putea de acum încolo să asculți muzică în timp ce gătești, să urmărești filme și seriale 4K în timp ce te relaxezi în pat sau poți avea conferințe video cu cei dragi de pe terasa casei tale—Halo H50G te menține conectat la internet, oriunde te-ai afla prin casă.
Mai mult Wi-Fi ≠ Un Wi-Fi mai bun?
Halo oferă roaming fără întreruperi
Chiar dacă ai mai multe rețele pe întinsul casei tale, precum un sistem Wi-Fi ce constă dintr-un router și un range extender, tot vei avea parte de întreruperi de semnal atunci când te muți dintr-o cameră în alta.
Range extenderele își pot mări aria de acoperire, dar acestea creează mai multe rețele care te forțează să schimbi manual între ele de câte ori ai nevoie de acestea. De asemenea, performanțele Wi-Fi riscă și ele să fie reduse atunci când semnalele sunt transmise printr-un range extender.
Prin tehnologia Mesh, unitățile Halo lucrează împreună pentru a forma o singură rețea unificată pentru întreaga casă, cu un singur nume și parolă Wi-Fi. Halo H50G oferă roaming fără întreruperi alături de AP Steering, Band Steering și APS (Adaptive Path Selection), care alege automat cea mai bună rută pentru toate dispozitivele și aplicațiile tale, toate acestea pentru ca Wi-Fi-ul tău să opereze la cele mai rapide viteze posibile, indiferent unde te afli prin casă.
Mereu există dispozitive offline?
Halo conectează până la 100 de dispozitive
Dacă suferi din cauza dispozitivelor care sunt forțate să ajungă offline, din motiv că familia ta are o mulțime de dispozitive care consumă multă lățime de bandă atunci când ai și tu nevoie de internet, atunci ar trebui să încerci Halo H50G. Acesta se poate folosi de puterea a trei unități AC1900, oferind un Wi-Fi rapid și fără întreruperi pentru până la 100 de dispozitive. Iar alături de tehnologia MU-MIMO, Halo îți menține conectate simultan telefoanele, calculatoarele și toate dispozitive IoT, în timp ce le oferă cea mai mare performanță wireless disponibilă.
Copiii sunt prea mici pentru anumite conținuturi?
Halo oferă Control Parental
Pe măsură ce copiii sunt din ce în ce mai activi pe internet, și de la vârste din ce în ce mai fragede, o căutare inocentă îi poate expune la un conținut considerat nepotrivit.
Știm cât de important este pentru tine ca, copiii tăi să fie în siguranță în mediul online. Din această cauză, Halo H50G vine cu un Control parental cu multiple funcții ușor de folosit prin intermediul aplicației MERCUSYS. Poți bloca site-uri în baza vârstei și a tipului de conținut, dar le poți și categoriza în categorii precum social media, știri sau divertisment. Halo H50G îți oferă și rapoarte periodice despre activitatea pe internet din rețeaua ta și îți permite să setezi intervale de timp în care Wi-Fi-ul poate fi accesat de diferite dispozitive ale familiei tale. Te poți folosi de Halo H50G și pentru a pune pauză internetului atunci când este vremea cinei, pentru ca familiei tale să-i fie mai ușor să pună dispozitivele jos și să vină la o masă în familie.
Sunt instalările dificile de obicei?
Aplicația MERCUSYS face instalarea rapidă și ușoară
Instalarea unei noi rețele Wi-Fi era mai dificilă pe vremuri. Dar nu mai este cazul în prezent. În doar câteva minute și prin aplicația MERCUSYS, poți să-ți pregătești întreaga rețea de folosire. Doar despachetează unitățile Halo, descarcă aplicația MERCUSYS pentru Android sau iOS și urmărește instrucțiunile de pe ecran. Halo H50G se va ocupa de restul, chiar și de alegerea celor mai bune locații pentru unitățile Halo.
Nu ai unde să-ți ascunzi cablurile?
Rețeaua prin cablu și wireless a lui Halo
Routere, calculatoare, laptopuri, switch-uri, ventilatoare; mereu se găsesc o mulțime de dispozitive care ocupă spațiu în casele noastre. Iar acel mănunchi de cabluri din spatele biroului, sau de prin casă, nu doar că nu este plăcut estetic, dar creează și obstacole. Halo îți oferă cea mai simplă metodă prin care să-ți simplifici cantitatea de cabluri, oferind un semnal Wi-Fi în toată locuința, pentru ca toate dispozitivele tale să apeleze la o conexiune stabilă și fără fir.
Pe lângă oferirea unui Wi-Fi stabil pentru dispozitivele tale, există multiple metode prin care unitățile Halo pot transmite date între ele, incluzând și un backhaul Wi-Fi, backhaul Ethernet și un backhaul hibrid, pentru a-ți fi mai ușor să găsești cea mai bună metodă prin care să-ți organizezi rețeaua de acasă în funcție de condițiile și nevoile locuinței tale.
Alături de Halo, vei avea în sfârșit o rețea care întrunește toate nevoile tale wireless. Fără limite, fără întreruperi și susținându-te în atingerea obiectivelor personale alături de un Wi-Fi puternic și stabil.
###
Despre MERCUSYS
Mercusys furnizează o gamă largă de dispozitive și accesorii de rețea cu scopul de a oferi acces excelent la Internet pentru cât mai mulți oameni posibil. Routerele Wi-Fi, sistemele mesh, adaptoarele Wi-Fi, range extenderele, access pointurile și switchurile SOHO sunt realizate să satisfacă și cele mai exigente nevoi de rețea. Mercusys colaborează cu profesioniști de top din întreaga lume și dezvoltă dispozitive inovatoare prin intermediul parteneriatelor cu producători renumiți de chipset, inclusiv MediaTek și Qualcomm. Mercusys are un angajament puternic față de excelență, o vastă rețea globală și un vis de îmbunătățire a vieții oamenilor prin conexiuni mai bune.
Pentru mai multe informații despre Mercusys, vizitați site-ul www.mercusys.com/ro/ sau ne puteți contacta la adresa support.ro@mercusys.com
Ne puteți urmări și pe:
- Facebook: www.facebook.com/MercusysRomania/
- Instagram: https://www.instagram.com/mercusysromania/
- Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCgKASZbXICanDy5Zrv3enIg